luni, 27 septembrie 2021

Revenire...

 Am mai multe lucruri începute acum 10-11 ani pe când am descoperit patchworkul. Au rămas neterminate ... 

Recunosc, la început am lucrat conștiincios ca un începător care învață alfabetul. Dar deindată ce am învățat literele tehnice și primele cuvinte ale compoziției patchworkului tradițional am realizat că este ceva destul de limitativ. Am învățat repede cum și cu patratele și triunghiurile ...  Asa că am trecut la crazy patchwork.

O prima lucrare numită "Bleumarin" a fost făcută pentru o expoziție a Asociației romane de patchwork, organizată de Adina la Casa de cultură Friedrich Schiller, cred în 2009. 

Această lucrare la care am adăugat și cusături manuale îmi este tare draga. Am lucrat la ea cu mare plăcere și bucurie.Multe dintre cusăturile decorative le-am făcut pentru prima oară direct pe această lucrare. Ea a fost expusă și la o expoziție internațională la Luberon, gratie Smarandei.




Am făcut 12 blocuri crazy patchwork din care, pentru "Bleumarin", am folosit doar 5. Restul au fost blocuri cu cusători curbe pentru varietatea compoziției. De mult ma gândesc ce să fac cu restul de 7 blocuri ramase. Acum cred ca am găsit o soluție. Am unit 4 blocuri într-o compoziție care chiar îmi place. Până aici am încercat mai multe variante. Cred ca asta va rămâne. Îmi place ca în centrul lucrării poate fi recunoscut un "patrat" ​​deformat, crazy. 


Acum încerc să vad cum termin această lucrare. Am gândit să-i pun pe lateral un passpartout alb, cred din satin, care sa contrasteze cu culorile și textura patratelor. 
Ma mai gândesc ... 
Accept și recomandări! 



Cu restul de 3 blocuri încă nu sunt decise ce voi face !!!


2 comentarii:

Va multumesc ca-mi vizitati blogul si-mi lasati un comentariu. Ma bucur sa-l citesc si sper sa reveniti.
Thank you for taking the time to leave a comment. I really appreciate it. I Hope you visit again.
Merci d'avoir laissé un commentaire, j'apprécie énormément. J'espère que vous reviendrez.
Gracias por visitarme y dejarme tu comentario. Me encanta leerte. Espero verle de nuevo.

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...