Excursie in Bucovina - ziua a 3-a
In a treia zi urma sa plecam spre sud, pe o alta ruta. A fost un traseu cu multe obiective culturale.
1. Am ajuns mai intai la Cetatea Neamtui care este foarte bine restaurata.
Cetatea Neamțului este o cetate medievală din Moldova situată în apropierea orașului Targu Neamt si la aproximativ 46 km de orasul Piatra Neamt. Asezată aproape de vârful cel mai înalt al Culmii Pleșului, cetatea face parte din categoria monumentelor medievale de valoare excepțională din România.
Cetatea Neamțului a fost construită în timpul lui Petru Mușat (1375-1391), în perioada consolidării statului medieval Moldova. Prima atestare documentară datează din 1395, anul în care regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, înainte de a fi infrânt de oștile lui Ștefan I Mușat, la Hindău, emite un act de cancelarie “Ante Castrum Nempch”.
Epoca de glorie a cetății medievale de la Neamț corespunde domniei lui Ștefan cel Mare (1457-1504), organizatorul și conducătorul militar de exceptie, care întelegând bine rolul fortificațiilor pentru creșterea capacitătilor de aparare a țării, a întărit cetătile mostenite de la înaintașii săi și a construit altele noi, întreaga Moldovă fiind străjuită de un puternic sistem defensiv.
http://monumenteneamt.ro/cetatea-neamtului
https://ro.wikipedia.org/wiki/Cetatea_Neam%C8%9B
De la motelul "Casa Arcasului" se urca pe un drum, destul de abrupt prin padure, pentru a ajunge la cetate. Imaginea cetatii, vazuta de jos, este impresionanta.
Podul de acces in cetate |
Intrarea in cetate |
Interiorul cetatii |
Curtea interioara |
Una din expozitiile din interiorul cetatii |
Peceti si documente din epoca |
2. De aici ne-am indreptat spre Manastirea Neamt.
Mănăstirea Neamț este o mănăstire ortodoxă de călugări, situată în comuna Vânători-Neamț, satul Mănăstirea Neamț, județul Neamț. Este cel mai mare și mai vechi așezământ monahal din Moldova, fiind declarat monument istoric.
Mănăstirea este atestată documentar din 1407, însă rădăcinile în timp ale activității monahale se întind până în veacul al XII-lea. Ctitorirea mănăstirii îi este atribuită voievodului Petru I Mușat (1375-1391), care a construit aici prima biserică din piatră, astăzi dispărută. Pe amplasamentul mănăstirii existase însă o bisericuță și mai veche, din lemn, numită Biserica Albă, construită de monahi cu un secol înainte. Biserica actuală din incinta mănăstirii a fost ctitorită de voievodul Ștefan cel Mare la sfârșitul secolului al XV-lea și are hramul Înălțarea Domnului.
https://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Neam%C8%9B
Poarta de intrare in manastire |
Interiorul bisericii manastirii |
3. Ne-am continuat drumul spre Manastirea Sihastria.
Mănăstirea Sihăstria este o mănăstire ortodoxă de călugări, cu hramul Nașterea Maicii Domnului, situată în partea de nord a județului Neamț, la 22 km de orașul Târgu Neamț,
Mănăstirea a atras vizitatori din toată România ce veneau la părintele arhimandrit Cleopa, care a fost unul dintre cei mai apreciați preoți la acea vreme. El a murit în anul 1998, în urma sa rămânând 16 volume de învățături într-o colecție intitulată Ne vorbește părintele Cleopa.
https://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Sih%C4%83stria
Manastirea Sihastria se afla acum intr-un proces de restaurare a zidurilor exterioare ale manastirii.
Catedrala "Sfanta teodora de la Sihla" din manastirea Sihastria. Peste tot, in manastire, am vazut bujori roz infloriti |
4. De la manastirea Sihastria ne-am indreptat spre Manastirea Secu, aflata in apropriere. Si aceasta manastire este intr-un proces de reparatie.
Mănăstirea Secu a fost construită în anul 1602 cu sprijinul lui Nestor Ureche, mare vornic al Țării de Jos, tatăl cunoscutului cronicar Grigore Ureche.
https://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Secu
http://www.tinutulzimbrului.ro/manastirea-secu/
Biserica manastirii care nu se poate vizita fiind in proces de restaurare |
5. A urmat manastirea Agapia.
Mănăstirea Agapia este o mănăstire ortodoxă de maici, situată pe valea pârâului Agapia, la o distanță de 9 km de orașul Târgu Neamț. Ea se află amplasată în mijlocul unei păduri, la o distanță de 3 km de satul Agapia (județul Neamț). Este una dintre cele mai mari mănăstiri de maici din România, având 300-400 maici și aflându-se pe locul doi ca populație după Mănăstirea Văratec.[1]
Mănăstirea a fost construită între anii 1641-1643. Arhitectura bisericii nu are un stil specific. Ceea ce conferă o deosebită valoare acestui monument sunt frescele pictate de Nicolae Grigorescu în perioada 1858-1861.
Ansamblul Mănăstirii Agapia a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Neamț din anul 2015.
https://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Agapia
Interiorul bisericii manastirii, pictat de N.Grigorescu, este impresionant. Din pacate, nu este permisa fotografierea.
De asemenea, manastirea are un muzeu ce cuprinde lucruri deosebite. Pe langa obiecte bisericesti, tapiserii, carti vechi, etc. exista o sala cu lucrari, de reprezentare religioasa, ale lui Grigorescu. Si acesta merita sa fie vizitat desi este asezat discret intr-un colt al manastirii. Nu se pot face fotografii.
Biserica manastirii |
6. Ultima manastire vizitata in aceasta zi a fost Manastirea Varatec.
Mănăstirea Văratec este o mănăstire ortodoxă de maici, situată într-o poiană de la poalele munților, în satul Văratec din comuna Agapia (județul Neamț), la o distanță de 12 km de orașul Târgu Neamț și la 40 km de municipiul Piatra-Neamț. Este cea mai mare mănăstire de maici din România, aici viețuind peste 400 maici.[1]
Mănăstirea a fost fondată în anul 1785.
https://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_V%C4%83ratec
Intrarea in manastire |
Chiliile maicutelor |
Curtea manastirii, am fost impresionata de peisajul floral. |
Biserica manastirii, aflata intr-un proces de restaurare a interiorului. |
Mormantul Veronicai Micle care se afla infara manastirii, in curtea altei biserici. |
A fost o zi foarte incarcata, cu multe obiective culturale de vazut.
Pe unele le-am mai vazut, acum mai multi ani, dar altele nu. De aceea m-am grabit sa prelucrez materialele informationale, ca sa nu le confund sau sa uit.
Dar pot sa spun ca am fost puternic impresionata de tot ce am vazut, de toate obiectivele turistice. Nu numai de valoarea lor, culturala, istorica si religioasa dar si de modul cum sunt prezentate, conservate, intretinute. La aceasta se adauga si peisajul care este mirific. Am intalnit si multi turisti straini care le vizitau si erau foarte impresionati.
I have to agree that not only are they beautiful and historical but they are so impeccably maintained. Thank you for the most excellent tour!
RăspundețiȘtergere