Manastirea Caraiman
Joi am mers sa vedem Manastirea Caraiman din Busteni.
Mănăstirea, care are hramul „Înalţarea Sfintei Cruci”, este o mănăstire ortodoxă, înființată în anul 1998, la inițiativa Preacuviosului Părinte Gherontie Puiu. Ea este situată pe Valea Prahovei în orașul Bușteni, la poalele Munţilor Bucegi, într-o poiană care are în mijlocul ei un brad cu o formă aparte.
Manastirea nu este departe de DN1, dar ca ajungi acolo, pe jos, e nevoie sa urmezi un drum, printr-o padure veche si foarte frumoasa. Drumul e poate anevoios pentru unii, pentru ca presupune o urcare de 15-20 de minute, destul de abrupta. Manastirea este asezata intr-o zona foarte frumoasa, in spatele ei aflandu-se Caraimanul.
Desi nu era o zi de duminica, la manastire erau foarte multi turisti.
![]() |
Chiliile calugarilor. In spate este Caraimanul, dar fiind un nor nu se poate vedea crucea de pe Caraiman. |
![]() |
In vecinatatea manastirii s-au construit multe vile si pensiuni. |
![]() |
Biserica manastirii |
![]() |
Interiorul bisericii |
Vineri am plecat spre Bucuresti la ora 15:10. Pana atunci am mai facut o plimbare prin Busteni, de data aceasta pur si simplu ca sa vizitam statiunea. De la pensiune, am luat-o agale pe niste strazi, apoi spre partia de schi Kalinderu, si la intoarcere ne-am abatut prin diferite alte stradute. Am vazut niste vile, pensiuni sau casute foarte frumoase si multa curatenie...oamenii au inceput sa se puna in valoare.
![]() |
Pe Caraiman, vazut in spatele vilei, se poate vedea Crucea. A fost prima zi cand cu cer absolut senin |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Va multumesc ca-mi vizitati blogul si-mi lasati un comentariu. Ma bucur sa-l citesc si sper sa reveniti.
Thank you for taking the time to leave a comment. I really appreciate it. I Hope you visit again.
Merci d'avoir laissé un commentaire, j'apprécie énormément. J'espère que vous reviendrez.
Gracias por visitarme y dejarme tu comentario. Me encanta leerte. Espero verle de nuevo.