vineri, 31 iulie 2020

Starea de alerta - luna 3-a


In 16 iulie s-a încheiat a doua luna de stare de alerta, cu restricții, lume nemulțumită.
Mulți oameni au început sa meargă în concediile planificate. Unii nu mai au răbdare. Plajele de la mare sunt arhipline, nu se respecta reguli.
Terasele s-au deschis dar cu reguli restrictive, distanțare fizica, etc.
Anunțuri contradictorii în legătură cu primirea turiștilor în Grecia, la început grecii nu au impus restrictii, apoi au impus turiștilor sa vina cu certificat covid negativ.

Din 17 iulie a fost instituita a treia luna cu stare de alerta. Guvernul a întârziat din nou sa trimită la parlament proiectul de lege pentru izolare și carantinare, asa cum a recomandat CCR. L-a trimis doar pe 6 iulie și legea, după dezbateri ascuțite, a fost votat de senat, camera decizionala, pe 16 iulie.

Din 17 iulie mergem mai departe cu stare de alerta... Avem aceleași restricții ca pana acum. Ea a fost justificata de creșterea numărului de covid pozitivi în urma testării. A crescut testarea, dar raportul nr. Covid pozitivi /nr. testati rămâne sub 5%. Nu știu ce sa mai cred, canalele de stiri se întrec în a spune doar știri rele, "bad news are good news". Se spune ca România este fruntașă în Eu privind numărul de infectați.
Pe de alta parte, se discuta mult pe seama unor afaceri dubioase făcute în aceasta perioadă, sub motivul pandemiei de covid 19. Curtea de conturi a verificat aceste lucruri. Și?? Unii zic ca au fost "necesare" aceste stări de alerta ca să se poată face astfel de afaceri profitabile pentru unii.

Nu ma uit prea des la știri, canalele de știri le cam evit. Ma uit la telenovele...citesc, treburi casnice și ies la cumpărături doar când e nevoie. Mi-am cumpărat un telefon nou, tot Huawei.
Am ieșit la plimbări lungi. Sâmbăta și duminica am fost cu Irina în parcul Titan.
Săptămâna asta  a fost caniculă, miercuri - vineri au fost 37-38 grade... la umbra. Am stat în casa...

Se anunța restricții noi, cred din 1 august. Este obligatorie purtarea măștii și în spatii deschise, pe strada, la plaja, etc., terasele vor avea program doar pana la ora 23 și alte restricții pentru patroni.
Eu purtam deja masca pe strada, chiar în parc nu doar în magazine.

Totul merge din inerție, fără entuziasm, fără așteptări.
Vom mai vedea ce va fi!

Între timp am făcut asta...
 Pe un background lucrat în acuarela, am folosit tehnica picturii negative și am folosit șablonul făcut mai demult.



vineri, 10 iulie 2020

Putina pictura


Am încercat sa lucrez ceva. Nu am prea mult entuziasm. Dar am văzut un tutorial interesant pe blogul Kemshal, Design matters și am luat exemplu. Am pictat cu acrilice două cartoane pinzate.



Apoi am făcut un desen cu palma mea și am decupat forma.


Urmează sa folosesc aceste șabloane la tehnica cu spatii negative.
Va urma...

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...