duminică, 15 iulie 2018

Expozitia "Loc Geometric" a fam. Bitulescu


Deja m-am obisnuit sa vad, in fiecare an, cate o expozitie personala a artistei textile Marijana Bitulescu si a sotului ei, pictorul Relu Bitulescu, pe care ii admir tare mult.
De data aceasta, expozitia a fost organizata la Palatele Brancovenesti de la Mogosoaia, in Cuhnie. Cuhnia este vechea bucatarie a Palatului brancovenesc, pastrata foarte bine si care este destinata organizarii de expozitii (cuhnia este denumirea slavona pentru bucatarie).

A fost o zi torida se iulie, dar la vernisaj au venit foarte multi invitati.
Lucrarile prezentate in expozitie s-au asezat de minune in sala de expozitie. D-na Bitulescu a prezentat anul acesta niste lucrari speciale, facute din stergare traditionale, foarte lungi, tesute manual, la care a adus contributia discreta si eleganta a artistului textil. Aceste lucrari au fost atarnate pe verticala, sub "hornul" cuhniei, astfel ca atunci cand iti ridicai privirea ele pareau "cazute" din bolta. Am admirat de asemenea o frumoasa lucare textila de dimensiuni mari, in care au fost "incrustate" bucati de covor vechi precum si alte lucari de dimensiuni mai mici care purtau marca Marijana Bitulescu.









Lucrarile pictorului Relu Bitulescu, la fel de speciale, prin tehnica sa si mesajul lucrarilor...









Multumim Marijana si Relu Bitulescu!!!

 

sâmbătă, 7 iulie 2018

Expozitia de licenta a studentilor arhitecti


Am mers cu un grup de colegi de la Clubul Seniorilor sa vedem, la Universitatea de Arhitectura "Ion Mincu", o expozitie de licenta a studentilor de la Universitatea Nationala de Arte din Bucuresti. Pentru ca in aceasta perioada absolva mai multe serii de studenti din domeniul artelor, ei isi fac expozitii cu lucrarile de licenta sau master la diferite galerii, sali de expozitii, etc.
De data aceasta am ajuns prea tarziu, expozitia lor a fost stransa si in locul lor au expus colegii lor, absolventi de arhitectura. A fost o ocazie interesanta ca sa vad ce fac tinerii arhitecti, era chiar ziua vernisajului, lume multa, absolventi, profesori, invitati...lucrari admirabile, bravo!!








Apoi am trecut pe la Galeria Orizont, unde era o expozitie a studentilor de la UNARTE, sectia ceramica. Dar acolo...surpriza! Tocmai in acea zi, studentii isi sustineau examenul de licenta si asteptau, la intrarea in galerie, ca sa intre la examen. Erau tare emotionati, ca la orice examen, asa ca nu am putut intra in galerie.

luni, 2 iulie 2018

Ultima zi a excursiei


Duminica a fost ultima zi de excursie. Vremea s-a imbunatatit simtitor. In fond, nici nu a fost chiar asa de rau, fata de ploile si inundatiile vazute la TV si care s-au produs in unele zone din tara. Am vazut rasarind soarele printre copaci.
Am luat micul dejun si pe la ora 10. dupa ce am multumit si ne-am luat la revedere de la gazda noastra primitoare, am plecat spre casele noastre.

Aceasta este Pensiunea "Casuta din padure" unde am locuit in timpul excursiei

Pensiunea are utilitati pentru toate varstele, aici locul de joaca pentru copii.

Holul de intrare in pensiune

Ne-am indreptat spre Sibiu. In drum, ne-am oprit la Avrig sa vizitam Castelul Bruckental. Castelul, am inteles, a fost retrocedat bisericii evanghelice.  Acum nu este intr-o stare prea buna dar se pare ca va fi reamenajat. Aici se poate vizita un muzeu de arta saseasca si o expozitie privata cu costume folosite in filme. In schimb, domeniul este foarte mare, aici se organizeaza diferite evenimente.





Pe la ora 12 am ajuns la Sibiu. Eu si Rodica ne-am luat la revedere de la colegii care se intorceau la Cluj. Noi urma sa plecam spre Bucuresti, dar pana la ora ora de plecare a trenului, 15:10, am avut destul timp ca sa mai vedem odata Piata Mare si sa luam masa la o terasa.

duminică, 1 iulie 2018

Alta zi de excursie 


Dupa micul dejun, sambata 30 iunie, am pornit spre Transfagarasan. Vremea era tot incerta, incarcata de nori, gata de ploaie in orice moment, dar "calatorului ii sta bine cu drumul". Am trecut prin orasul Victoria de unde am luat, cu noi, pe un coleg din promotia '72 ce urma sa ne fie ghid. Am trecut prin Cartisoara, "poarta" spre Transfagarasan. Pe msura ce innaintam in munte, pe serpentine, vremea se inrautatea tot mai mult. Era o ploaie marunta si ceata, incat nu se putea vedea clar la mai mult de 10-20m. Soferul a fost foarte prudent si am ajuns cu bine la cabana "Balea-cascada". Mai departe, pe Transfagarasan,  drumul era inchis.
Aici sunt niste linkuri cu infoarmatii despre Transfagarasan:
http://www.romanianmonasteries.org/ro/romania/muntii-fagaras
 http://www.infoghidromania.com/transfagarasan.html


Atmosfera de munte, la 1200m
Am intrat intr-un bar, aflat la cabana, ca sa luam o cafea sau un suc si sa ne dezmortim. Ploua incontinuu.
Dupa aproximativ o ora ,am pornit innapoi. Si ce sa vezi? la iesirea din zona de padure si serpentine, ploaia se oprise si ne astepta o zi insorita.
Am poposit putin la Cartisoara ca sa vizitam Muzeul lui Badea Cartan (1849-1911), omul simplu care a invatat singur sa citeasca si a mers la Roma, pe jos, in 45 de zile, ca sa vada Columna lui Traian. A mers, apoi, la Paris si Ierusalim.



Badea Cartan - mesager al constiintei nationale romanesti




Am ajuns cu bine la pensiune. Gazda ne-a asteptat cu masa pregatita cu o mancare calda si buna. Am luat masa si ne-am mai incalzit cu un vin rosu adus de clujeni.
Apoi am avut o placuta surpriza. Domnul profesor din orasul Victoria a venit cu un grup de fetite, frumos imbracate in costume nationale autentice, insotite si de parintii lor. Fetele ne-au incantat, cantandu-ne si dansand dansuri populare din zona Fagarasului. Mi-a placut cum au stiut dansa jocul fetelor de la Crihalma, un dans cu pasi destul de dificili.
Le-am admirat, le-am aplaudat, le-am fotografiat pe "micile artiste" care la sfarsit au fost rasplatite cu prajituri cu visine, facute de gazda noastra.






Seara a continuat cu un moment distractiv, pregatit de cativa dintre noi care si-au pregatit costumatie de carnaval. Pentru ca Angela ne-a cerut sa ne pregatim din timp, eu m-am conformat si mi-am facut niste ochelari de carnaval si o coronita. A doua pereche de ochelari i-am dat-o Vioricai, sotia lui Sile. Rodica s-a costumat in clovn, Mitica in lup iar Angela in cocos...

A fost foarte distractiv! Am dansat, iar ceilalti colegi, de pe margine, ne-au aplaudat spectacolul si au facut poze!! Ha, ha....






LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...