De Pasti, am fost la Predeal, cu un grup de seniori de la club (Doina, Alexandra, Ana, Teodora, Corina, Geta, Stela, Titi, Marina si sotul ei). Sejurul a fost aranjat din timp de Titi la hotelul Dunarea din Predeal, al firmei Genco, firma cu care am fost si de Craciun la Parsul rece. Pretul a fost rezonabil, 950lei pentru 4 nopti cu pensiune completa, conditii bune.
Vremea a fost foarte buna in ciuda faptului ca prognozele erau cam nefavorabile. Initial, nu aveam nici un program, dar gratie unui tanar, Dan, care organizeaza drumetii prin zona, cu microbuzul, am facut niste excursii de neuitat, la un pret foarte rezonabil, 90 lei.
Am ajuns vineri la amiaza iar sambata am plecat in prima excursie pe valea Ialomitei: Busteni, Sinaia, Belvedere1500m, lacul Bolboci, Cheile Tratatului, mănăstirea si pestera Ialomitei.
Mai intai, ne-am oprit in zona Belvedere de unde am avut o priveliște splendida a zonei. Era frig si bâtea un vant puternic.
|
Cu dna Lili, din Tandarei, o companie foarte placuta |
|
Cu Doina, colega de camera |
Apoi am ajuns la lacul de acumulare Bolboci, facut in timpul lui Ceausescu, pe cursul Ialomitei. Un lac de un albastru-smarald si foarte agitat din cauza vantului.
|
Barajul lacului |
Apoi am mers spre Cheile Tratatului, pe care le-am putut admira si de la distanta...Si in chei a fost foarte frig si bâtea un vant puternic...prin cheile Tatarului trece Ialomita si se formeaza lacul de acumulare Bolboci.
De aici am mers spre pestera Ialomita. Din drum, unde am lasat masina, se coboara trecand pe langa un schit. Un drum destul de lung dar frumos.
La intrarea in pestera Ialomitei se afla mănăstirea. Pestera este foarte mare, bine utilata, cu scari cu balustrade, iluminare buna (proiectare, tuburi de neon pentru evidențierea scarilor), camere video, etc. Este o pestera dificila cu zone inguste si scunde, unde trebuie sa te apleci, lucru care cere ceva efort fizic, dar la inceput nu stii ce te asteapa si pornesti in aventura. Erau foarte multi excursionisti.
|
Spre pestera |
|
Intrarea în pestera |
|
Spre pestera |
|
Intrarea în manastirea Ialomita |
|
Coborât spre pestera |
|
Schitul |
Aventura in pestera...
|
Sala ursilor. Aici am avut de urcat scari foarte abrupte si o mare diferenta de nivel, care duc in final la Altar. Cand vad pozele ma ingrozesc pe unde am fost. In timpul urcusului eram concentrata pe mers si respirație. Imi era teama sa nu ametesc privind acel hau. Dupa ce urci scarile, se poposeste pe o platforma de unde poate fi vazuta aceasta imensa cavitate. Impresinant! Totul era foarte bine luminat, era multa lume. Se mergea in sir indian, uneori asteptand ca unii sa urce sau sa coboare. Am reusit cu bine si fara multa greutate sa fac si acest drum greu, unii dintre noi au renuntat. M-am oprit doar odata sa respir adanc. Era multa umiditate 80-100 si o temperatura 10-14 grade si nu era o senzatie prea buna. Dar a meritat! |
|
Pe platforma, niste stânci care seamana cu cap de copil. Pe tot parcursul in pestera se auzea o inregistrare care vorbea despre zonele pe unde treci |
|
In sfarsit, spre izvor. Mult a fost, putin a ramas de mers...Se vede cum siruieste Ialomita. Fantastic! |
|
Altarul, zona din care izvoraste Ialomita care curge ca un paraias prin pestera |
|
La coborâre, parca e mai simplu... |
|
Gata, am iesit din pestera. Rasuflam usurati dupa asa efort!! Lasam cascheta care toti turistii si-o pun la intrare. Ce experienta fantastica!!!! |
La ora 15:30 am ajuns la hotel si am luat masa de pranz apoi am dormit toata dupamasa dupa asa excursie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Va multumesc ca-mi vizitati blogul si-mi lasati un comentariu. Ma bucur sa-l citesc si sper sa reveniti.
Thank you for taking the time to leave a comment. I really appreciate it. I Hope you visit again.
Merci d'avoir laissé un commentaire, j'apprécie énormément. J'espère que vous reviendrez.
Gracias por visitarme y dejarme tu comentario. Me encanta leerte. Espero verle de nuevo.