sâmbătă, 11 septembrie 2021

Excursie în Valea Jiului - ziua a doua

 A doua zi am luat micul dejun, bufet suedez, la hotel și am plecat mai departe. Am ajuns la peștera Bolii aflată la 8km de Petroșani. Am coborât niște scări, înainte de intrarea în peștera. Prin bolta larga de la intrare curge pârâul Jupaneasa care străbate peștera. Numele peșterii vine de la familia Bolia, menționată din 1404, ca deținând terenuri în zona. Peștera este îngrijită de asociație ecologică Petroaqua. Interiorul este impresionant! Este luminată în albastru, sunt podețe pentru a trece peste pârâul Jupaneasa, o scenă mică folosită pentru manifestări muzicale. Peștera are o acustică foarte bună.

Câteva imagini 











Am plecat acasă pe același traseu pe care am venit. După Petroșani am intrat în defileul Jiului. Am trecut pe la mănăstirea Lainici, dar nu am intrat. Ne-am oprit, în schimb, la mica mănăstirea Visina, aflată mai aproape de Târgu Jiu. Tot în acea zonă am luat masa de prânz, la o terasa de acolo. 

Ne-am continuat drumul spre casă. La câțiva kilometri de Râmnicu Vâlcea se află Mănăstirea dintr-un lemn, pe care am vizitat-o. Aici se găsesc niște stejari foarte vechi și foarte groși. Se spune ca în scorbura unui astfel de copac un călugăr a găsit o icoana a Fecioarei Maria și astfel sa folosit lemnul pentru construirea unor mici bisericuțe de lemn. 

Bisericuța dintr-un lemn


Alte imagini ale acestui așezământ monahal de măicuțe care arată foarte frumos și îngrijit. 







Am ajuns târziu la București, pe la ora 22:30. Traficul de duminică a fost infernal mai ales până la Pitești  unde am întrat pe autostradă și am mers mai bine. 
A fost o excursie minunată! 



2 comentarii:

Va multumesc ca-mi vizitati blogul si-mi lasati un comentariu. Ma bucur sa-l citesc si sper sa reveniti.
Thank you for taking the time to leave a comment. I really appreciate it. I Hope you visit again.
Merci d'avoir laissé un commentaire, j'apprécie énormément. J'espère que vous reviendrez.
Gracias por visitarme y dejarme tu comentario. Me encanta leerte. Espero verle de nuevo.

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...