Primaria sector 3 a organizat o mare petrecere pentru seniorii din sector, la Laminor. Laminorul este o mare sala de evenimente, construita din fosta hala de laminor a fostei fabrici Republica sau Faur, lasata in paragina dupa 1989. Acum primarul Robert Negoita a facut un lucru foarte bun aici. In această sala primaria organizeaza evenimente, targuri, expozitii, o inchiriaza pentru nunti si alte evenimente private.
Din 13 februarie pana in 3 martie a fost luna Wanderland cu tot felul de evenimente, Valentin day, Dragobete, Casatoria de o zi, etc. Printre acestea si evenimentul din 28 februarie pentru sarbatorirea cuplurilor care au facut 50 de ani de casnicie.
Am fost invitati pentru ora 16. Pe la ora 17 am luat loc la mese, foarte frumos aranjate, in alb, intr-un spatiu dedicat din sala, serviti la inceput cu sampanie, apoi vin, tuica, apa minerala si plata, diferite sucuri. Aveam un chelner la cateva mese. Meniu bogat si cu mancare de buna calitate, o farfurie cu antreuri de calitate (cașcaval, telemea, doua feluri de șuncă, 2 carnaciori pentru bere, salam, castravete, rosii, rucola), apoi peste cu orez, friptura de rata, pe varza calita foarte buna si in final tort.
Echipa de dansuri de la cele doua cluburi din sector au prezentat un program de dansuri pregatite special pentru acest eveniment.
A venit si primarul Negoita care a tinut o mica cuvântare.
Timp de aproape o ora am fost incantati sa auzim live Taraful Cleante cu solista lor Diana Matei. Foarte frumos! Am dansat si i-am aplaudat...Apoi distractie si dans pe muzica pusa de un dj.
Am stat la masa cu Diana si Lucia, o prietena a Dianei, Tantica de la club si alte persoane necunoscute. Ne-am distrat bine!!